Istorie

Unirea Principatelor și Alexandru Ioan Cuza

Uneori românii, cu voie, împinși de la spate, ori forțați de împrejurări, cu precădere în situații de tensiuni interne, și-au creat momente de șoc cu care au lăsat cu gura căscată marile puteri ale vremurilor.
Așa s-a întâmplat și cu Unirea Principatelor.
Astăzi se minimează acest act istoric și auzim foarte des „Unirea mică”, însă aceasta a fost piatra de temelie pe care avea să se înfăptuiască Unirea de la 1 decembrie 1918!
Acest moment, consemnat la 24 ianuarie 1859, s-a dorit a fi un nou început pentru toate păturile sociale.
În lumea istoricilor s-au creat două curente: una care laudă și susține acțiunile domnitorului Alexandru Ioan Cuza, alta care îl denigrează, dezvăluind toate laturile sale mai puțin umane.
Să amintim un lucru deosebit de important: Unirea Principatelor începuse să se înfăptuiască încă cu mulți ani înainte de 1859. S-au desființat vămile dintre cele două principate și s-au unificat mai multe sisteme de control.
În condițiile în care se terminase Razboiul Crimeii în 1856, iar Rusia își slăbise puterea în zonă, și în vest imperiul Austro-Ungar se mobiliza în distrugerea ființei naționale în rândurile românilor majoritari din Transilvania, pe fondul neclarităților din textul Tratatului de Pace de la Paris, cu „jocul” lojilor masonice și cu susținerea vizionarilor unioniști, actul de la 24 ianuarie 1859 șochează Europa răsăriteană și impune la mobilizarea unor grupuri de interese în viitoarea conducere a noului stat.

Nu negăm meritul pe care domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a avut în crearea și reformarea instituțiilor statului. Însă jocul stângaci când cu susținătorii, când împotriva lor, o sinusoidă a acțiunilor, uneori ajungând la extremism (așa cum a fost cazul secularizării averilor mănăstirești, dar fără a se atinge de averile marilor latifundiari ai vremii), o judecată cu două măsuri, toate acestea aveau să îl compromită public, să fie înlăturat prin monstruația coaliție, exilat și să moară în izolare și dispreț.
Interesant că domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost prezent în vecinătatea lui Mihail Kogalniceanu, Gheorghe Șuțu și alții, regia evenimentelor fiind aceeași ca și în cazul lui Mihai Eminescu!
Și atunci ne întrebăm: nu cumva Alexandru Ioan Cuza a supărat atât de tare prin acțiunile de patriotism și susținere a adevărului și dreptății, așa cum a făcut, peste doar câțiva ani, Mihai Eminescu? Înlăturarea lor, prin crimă, să fie lecția pe care o primesc cei care au o viziune pur naționalistă?
Alexandru Ioan Cuza s-a aflat sub influența cifrei 3: născut în a treia lună a anului, având dorința inimii 3, ziua unirii și ziua morții sale au fost sub vibrația cifrei 3, prima literă a numelui său are vibrația 3, are 3 nume… Iar cel care a surprins cel mai bine realitatea vremii a fost Theodor Aman, născut și el în aceeași zi, dar alt an! …O analiză numerologică ne-ar putea dezvălui foarte multe aspecte ale personalității domnitorului și s-ar putea să trebuiască să rescriem istoria!

Save

Save

Lasă un răspuns