Dor de România

Un OM cu DOR de România: Daniela Gumann

“Dor de România” dorește să vă aducă în casă români de succes din Diaspora. Invitata din prima emisiune este o persoană specială, preocupată de armonie, echilibru, rafinament, cu emoții, doruri, fremătări, toate cuprinse într-un mare suflet călăuzit de seva românească. Distinsa invitată locuiește la Salzburg, în Austria, iar crâmpeie de viață ajung și la oameni prin intermediul prozei, poeziei, postărilor de pe blog-ul personal și, iată, printr-un interviu acordat cu sufletul deschis, cu bucurie și cu dor! Alături de Ioan Chirilă, vă veți întâlni cu o personalitate efervescentă: poetă, prozatoare, antreprenor, mai cu seamă unul social, blogger… Dar și mamă, soție, prietenă… Un OM cu DOR de România: Daniela Gumann.